Aducerea de pârgă

               Zilele pentru aducerea de pârgă la biserică

Se cuvine să aducem la biserică pârga roadelor noastre, ca să le blagoslovească (binecuvânteze n.n.) preotul.
În acest chip, vom mulţumi Domnului pentru “toate câte ne-a dat nouă”.
Aceste zile sunt:

Sfântul Marele Mucenic Gheorghe – 23 aprilie zi in care se obişnuieşte, prin unele părţi, să se aducă la biserică felii de caş dulce.

Schimbarea la faţă – 6 August –, în care zi se aduc la biserică poame pârguite (mere, pere), struguri şi faguri de miere.
 
Naşterea Maicii domnului (Sântămăria Mică) – 8 Septemvrie –
sau una din Duminicile următoare – în care se aduce, pentru blagoslovire, vin nou.

În ţara noastră se mai obişnuiesc şi alte zile pentru aducere de pârgă. S’au însemnat aici numai cele mai de seamă.

- Posturile din anul bisericesc
- Zile de Post
- Dezlegare la vin şi untdelemn (ulei)
- Dezlegare la peşte
- Se mănâncă de dulce 
- Nu se face Nuntă
- Spovedania    
- Maslul
- Acte de evlavie    
- Pomenirea obştească a morţilor
- Parastasele
- Nu se fac Parastase  
- Purtearea Capetelor  
- Sărindarele

- Aducerea de prinoase
- Acatiste, Privegheri, Rugăciuni
- Sărbătorile mari
- Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis