|
Balada Linei din Dudeşti
A fost odată ca’n poveşti
A fost ca niciodată
Trăia în Grand sau pe Dudeşti
O prea frumoasă fată.
Că era una la părinţi,
De!... n’aş putea-o spune!
Dar zău că te scotea din minţi
Cu gândur’le-i nebune.
Aşa ca ea nici nu găseai:
Spunea şi Tata-Moşu
Da’n orice seară o vedeai
La „felinarul roşu”.
De cunoscută?... peste tot!
În mahalaua’ntreagă
Şi câinii se lingeau pe bot
Că şi lor li-era dragă.
..................………………
Şi luni trecut-au, după luni
Ea tot creştea, parşiva,
Înaintau Ruşii nebuni
Că luase ofensiva.
Ea se mutase într’o zi
La unu’n Colentina
Dar şi aci o regăsi
Fritzurcă, bată-l vina.
Iar el, săracul, se’ntorcea
În goană dela Don,
Aşa ca luat-o şi pe ea
Călare pe cheson.
Cum Neamţu-i bun, ea se trezi
Trecând din braţă’n braţă
Dar pân’la urmă deveni
Chiar Offiziermatraţă.
Cu Marschverpflegung şi ţigări
O, Doamne! Câte fleacuri!
Iar după şapte avansări
Se şi trezi la flacuri.
Vestonul bleu părea turnat
Pe trupu-i de naiadă
Şi cu grenade sa’narmat
Din cele fără coadă.
La început îi fu cam greu
Cu piesă-automată...
Că ţeava se’ncălzea mereu
Fiind descalibrată.
Şi trebuia din când în când
S’o ungă, bat-o focul,
Iar trăgătorii rând pe rând
Forţat îşi schimbă locul.
Dar vai! Pe cer când apăreau
Mii de bombardiere
Piesele fetei deveneau
Zău, puşti mitraliere.
Că însuşi Nemţii se’ngrozeau
De-a tragerii cadenţă
De aceea o şi decorau
Cu flori de rezistenţă.
La Elba Fritz capitulă
Cântând încet un şlagăr
Ami şi Tomi’l dezarmă
Şi mi-l vârâră’n lagăr.
Iar ea trei lacrămi a vărsat
În reavăna ţărână
Englezul rece s’a uitat
La frageda ei mână.
Nu frăgezimea îl făcea
De prinse fără preget,
Ci altceva ce se găsea
Pe al fetiţei deget.
Americanul mai galant
O face pe şiretul,
De altfel, el era comandant
Că el era sergentul.
Şi se propti în faţa ei
Cu revolverul gata
Spunând Englezului “O Kay!
“Îmi aparţine fata.”
“E din SS, nu vezi ce piept?
Vrei să ne facă felul?”
-“All right! Johny! Dar fii deştept
Şi dă-mi mie inelul.”
Plecă Englezul bucuros
Că luase briliantul
Iar Ami se uita duios
Cum face pe galantul.
Ţinându-o strâns după mijloc
Îşi luă prizonierul
Şi nu cumva s’o ia din loc
E gata revolverul.
O duse într’un loc retras:
Aşa-i formalitatea
Ia el sărmanul a rămas
Cu revolverul gata.
Uitându-se în ochii ei
Îl cam cuprinse teama
Vedea cum sar scântei, scântei
Şi vru să-şi facă seama.
Ea a zâmbit atunci şiret
Şi se’ndesă întrânsul
Luându-i arma’i spuse’ncet:
Spune-mi! Care-i învinsul?
De-atuncea dânsa-l aştepta
În fiecare seară
Americanul apărea
Dar nu ca’ntâia oară.
Cu şocolată, cu ţigări
Parfum, ciorapi, bomboane
Curcan, şampanii, desmierdări
Şi fel de fel de poame.
Ea îl primea cu vorbe dulci
Şi-ademeniri mieroase
-“Ah, vino dragă să te culci!
Ah, ce frumos miroase!
O, vin Cow Boyul meu dorit
Şi să rămâi cu mine
Că nici odată n’am iubit
Pe altul ca pe tine.”
Cow-Boyul se’ndrăgi lulea
Că-l fermeca madona
Şi sufletul zău că-i ardea
S’o ducă’n Arizona.
Când se iviră zori de zi
Se scoală don’ sergent
Ca un nebun se repezi
Puşcă la regiment.
“O, colonele, mă usuc
Atâta-i de frumoasă!
Dă-mi un concediu ca s’o duc
Noră la mama-acasă.”
Zâmbi bătrânul cu’nţeles
Îi tremura monoclul
-“Sergent! N’am nici un interes
Dar uite, ia binoclul.
Priveşte către casa ei,
Priveşte către şură,
Şi spune-mi drept câţi vezi din ei
C’aşteaptă’n bătătură?”
În vremea asta opt Polaci,
Dar opt Polaci de rasă,
Cu’nfăţişare de malaci,
Intrau pe rând în casă.
…………………………..
Ce s’a’ntâmplat? Să vă mai spun?
Nu cred că este cazul
Calvad’ul fu ceva mai bun
Şi-i alină necazul.
Că el trăind din lovituri
Avea pivniţa plină
Şi să vezi ce de fripturi
Curgeau spre biata Lină.
Când luna se’nălţa sglobiu
El pătrundea în casă.
-“Ah, dragă, de-aş putea să fiu
Să fiu a ta mireasă.
Dar hai, păşeşte peste prag
Şi vino lângă mine,
Că n’am avut în lume drag,
Mai drag decât pe tine.”
Dar învăţată cu lichior,
Ţigări şi ciocolată
Şi cu parfum multicolor
Se duse biata fată.
Într’un târziu se pripăşi
La un Englez în braţe
Aici o duse şi mai şi
Ah, ce frumoasă viaţă!
Englez înalt, chiar Scoţian
Şi cu mustăţi de Pustă
Era bătrân, cu păr bălan
Şi mai purta şi fustă.
De dinţi nici vorbă, că-i avea
Bătuţi cu aur, dar
În timpul nopţii şi-i ţinea
La apă ‘ntr’un pahar.
Aşa bătrân, ea îl iubea
Cu foc şi cu ardoare,
Şi toată noaptea-l scotocea
Prin cele buzunare.
Şi Scoţianul s’a tot dus
Pe marea cea albastră.
Doar un Bulgar, sau poate-un Rus
Mai bate la fereastră.
Ea a sperat mereu, mereu
Că vine, bată-l vina,
Dar iată răvăşelul său
Ce-l scrise pentru Lina
„Trăind în cercul vostru sfânt
Norocul vă petrece
Iar eu în insulă mă simt
Englez cu sânge rece.”
A plâns ce-a plâns dar izbuti
Să uite biata fată,
După trei zile se trezi
Persoană deplasată.
Şi într’un lagăr lângă Rin
Îşi petrecea veleatul
Cu ţuică, şuncă şi cu vin
De se mira tot satul.
Doi ani de zile-a petrecut
Târându-se pe coate
În care timp a cunoscut
Din neamurile toate.
Târziu, c’un singur geamantan
Şi cu Rucksack în spate
Descinse şi la Caraman
Fiind refugiată.
O! vai cât este de plăcut
Să fii fată frumoasă
Că de când mama m’a făcut
Am fost tot norocoasă.
Doar apărui pe Saint Michel
Şi ţin-te bine Lină
Cum m’a văzut m’a luat cu el
Acasă’n limuzină.
D’apoi mâncăruri! ca’n poveşti
Ca’n basmele cu smeii
Par’că’s la curţi împărăteşti
Aşa se’nvârt lacheii.
Nu e bătrân, poate-i trecut
De cinci, şase decenii
Eu îl iubesc, căci l-am văzut
Cu bani pe opt milenii.
Cobori încet, odorul meu,
Cobori, cobori agale,
Căci numai bunul Dumnezeu
Mi te-a scos azi în cale.
Dar într’o toamnă, când crăpa
Şi coaja de pe nucă,
O dandana se întâmpla
Cu mica mea duducă.
Un paj zglobiu cu părul creţ
Veni bătu-l-ar vina
Râzând şiret... şi vorbăreţ
S’alătură de Lina.
La braţul lui ea tresări
Şi-a podidit-o plânsul
Ocrotitorul o găsi
Sub pătură cu dânsul.
C’un retevei, ca pe tâlhari
I-a dat din cas’afară
Şi rătăceau bieţii hoinari
Pribegi şi fără ţară.
Rătăcitoare ca o stea
Pe bolta înstelată
Pe străzi înguste apărea
Plângând, sărmana fată.
La aşternut căzu…..*
Dar crai şi crai ….*
Ca un luceafăr…..*
Şi glas de rândunică.
La aşternut cădea mereu
În fiecare seară
Iar dimineaţa ca un smeu
Sbura pe uşe-afară.
“O, adu-mi Craiul meu frumos
Mai adă-un Crai de ghindă
Aş vrea să-l văd privind în jos
“Eu să privesc în grindă.
Sosit-au Craii rând pe rând
De roşu şi de tobă,
De au lăsat-o lăcrămând
Şi fără foc în sobă.
Norocul ei n’o părăsi
Nu plânse mult madona
Că se trezi’ntr’o bună zi
Studentă la Sorbona.
Şi cum studenţii’s cavaleri
Şi nu prea cunosc jocul
Madona noastră cea de ieri
Azi le şi puse ciocul.
A fost destul un visător
Să fie-atras în cursă
Ca toată studenţimea’n cor
Să-i dea şi ei o bursă.
Ecoul unei rugi fierbinţi
Se auzea prin aer.
“Vă mulţumesc, o, sfinţi părinţi
C’am mai găsit alţi fraieri!
Dumitru Em. Popa
*indescifrabil
Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis
|
|
