Imagini de toamnă

Neguri negre se înalţă peste crestele de brad,
Stropi de ploaie reci şi repezi ca prin sită’n ropot cad…
Un mesteacăn îşi desbracă haina lui de sărbătoare,
Iar o mierlă dintr’o tufă flueră nepăsătoare.

Peste gârlă trei căsuţe singuratec înşirate,
Stau cu uşile închise şi perdelele lăsate.
Frunza fagului se cerne şi s’aşterne în troene,
Vântul rece răscoleşte tot fânaţul din poene.

Jos în vale părăsită lângă râu rămase stâna,
Baciul învelit în glugă la chimir îşi duce mâna.
O năframă albă scoate şi o duce’ncet la frunte,
Din căciulă valuri, valuri, cad şuviţele-i cărunte.

Sub un brad s’opri o clipă... cu ochi trişti el cată’n urmă
Ca prin vis se mai aude o talangă dela turmă,
Ce domol, domol coboară cu dulăuii şi ciobanii
Către bălţi, unde s’adună cocostârcii şi bâtlanii.

La răscruci unde apucă drumul către Valea Lungă,
Şede jos sub un mesteacăn mulgătorul dela strungă.
Strâns lipită stă la pieptu-i floarea munţilor sihaştri,
Zâna codrilor de carpen, îngerul cu ochi albaştrii.

Steaua răsărită’n casa pădurarului Melinte;
El o ţine strânsă’n braţe! Şi pe gura ei fierbinte,
Gura lui încet şi-apasă, buzele li se’mpreună.
Ochii se închid alene, iar un clopot lin răsună.

Şi vibrează peste codrii, se înalţă peste creste,
Glasul inimii s’aude drăgălaş ca o poveste,
Ce se lasă peste hăuri ca o umbră de mireasmă
Legând capăt de viaţă în a dragostei aghiasmă.

Ridicându-şi cuhna-i  albă de pe fruntea lui bătrână,
Baciul scapă două lacrămi peste reavăna ţărână.
Săltând sarica pe umeri, o porni încet la vale,
Cu paşi rari şi cu nădejde înapoia turmei sale.

La căsuţa dintre cetini, se opri în poart’o clipă!
Gândul lui se duce’n urmă pe a timpului aripă!...
Şi se vede flăcăuandru, într’un asfinţit de toamnă
Peste culmile cu cetini se’nălţa a nopţii doamnă.

Era linişte, iar codrul desbrăcase frunza moartă
El trecea cântând din fluier, ea şedea tăcută’n poartă.
…………………………………………………………..
Trei feciori, trei brazi din munte, fruct al dragostei senine
Rupţi din piatră cu ochi limpezi şi cu glasuri cristaline.
Umpleau casa de mândrie! Viaţa lui era o floare
Ce se scaldă’n stropi de rouă şi în ?* de sărbătoare!

Toate azi le vede-aevea, toate se perind prin minte,
Undeva pe ţărmul mării se văd poate trei morminte.
Printre miile’nşirate’n nesfârşite cimitire,
Fără cruce, fără nume, fără cântec de psaltire...

Jertfe botezate’n sânge şi scăldate’n idealuri
Ce se’nalţă pas cu vremea peste-a neamurilor valuri.

An de an zăpada moale se cerne în rânduri, rânduri
Peste groapa de sub vişin unde ea în patru scânduri,
Doborâtă de durere a trecut în neagra noapte...
De atunci el se’ntreţine doar cu-a arborilor şoapte.

Oftând greu porni agale!...munţii înotau în ceaţă,
Un cireş lângă fereastră tremură fără de viaţă.
Trei scaieţi pe malul gârlii se tot duc de-a rostogolul
Un scatiu sbârlit la pene ciripind îi umple golul,
Ce i s-a produs în suflet... peste măgură o ţarcă
Spintecă cu bărbăţie vântul rece ca o barcă.

Aplecându-se pe-o coastă se coboară peste strungă
Iar talanga răscoleşte sat cu sat pe Valea Lungă...

Dumitru Em. Popa

Zuflucht (refugiu) – Openau, 23.3.47 (Düsseldorf-Duisburg)

* indescifrabil