ISTORIC

                           Rumänisch - Orthodoxe Kirche in Deutschland e.V.
                
Biserica Ortodoxă Română din Germania e.V.
                 Parohia Ortodoxă Română Naşterea Maicii Domnului
                                       
Freiburg în Breisgau

Un smerit cuvânt către cititori

Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu şi străduinţa multor români ortodocşi – preoţi şi mireni -, Parohia Ortodoxă Română Naşterea Maicii Domnului din Freiburg în Breisgau (Germania),  împlineşte anul acesta (2006) patruzeci de ani de existenţă „oficială”, adică de când are şi un statut de organizare şi funcţionare, conform cu legile ţării şi este înregistrată la oficiul juridic din Freiburg, ca asociaţie religioasă, deşi prezenţa Ortodoxiei româneşti în sud-vestul Germaniei este documentată, cu mare probabilitate deja de prin anii 1820, iar de la mijlocul secolului trecut mai intensiv, de când mulţi români, în urma schimbărilor politice radicale în România, au luat drumul pribegiei şi s’au stabilit pe aceste meleaguri.
Motivat de această aniversare – şi nu numai de aceasta –  am considerat ca o datorie personală, să ofer conaţionalilor noştri câteva referinţe mai deosebite, despre Biserica românilor ortodocşi din Germania – numită  şi Biserică de exil, despre nepreţuitul ei rol în viaţa credincioşilor, întru păstrarea credinţei şi tradiţiilor creştine ortodoxe, a culturii româneşti şi a conştiinţei naţionale şi nu mai puţin despre ostenitorii în ogorul Domnului - clerici şi mireni -, care, cu multă lepădare de sine, au purtat zi de zi „crucea exilului”, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor şi făcându-se tuturor toate.
Căci, dacă Biserica Ortodoxă din România, în cei 45 de ani de dictatură comunistă, a reuşit să asigure credincioşilor ei doar asistenţa pastorală (dar şi aceasta cu ce preţ!) şi prin aceasta să-i câştige şi să-i păstreze în sânul ei, nevătămaţi sufleteşte, nu mai prejos a fost misiunea şi meritul Bisericii românilor din exil, fiindu-le acestora în egală măsură, izvor de hrană duhovnicească, patrie, factor cultural, politic şi religios.
Nici un altul n’a turnat în vers şi rimă menirea Bisericii pentru viaţa românilor din exil, mai cuprinzător şi mai frumos ca poetul român Vasile Posteucă – şi el un bejenar departe de vatra părintească –  în poezia sa

„Biserică în exil”

Te ridicăm din dor şi sărăcie;
Sfânt dor de Ţară şi de libertate;
Din setea noastră grea de veşnicie
Spre culmi de cer, de oameni neumblate…

Copii pribegi, am ctitorit altare,
Crescând icoana Ţării’n rugăciuni;
Să-i deie Domnul viitor de soare
Şi generaţii mândre de şolduni…

Bisericuţă sfântă, văd cum creşti,
Cu toată noaptea ce ne stă în cale;
Cum  ctitorind sub streşinile tale,
Simţim pe frunţi luminile cereşti.

Şi-apoi în inimi te purtăm fierbinte
Setoşi de-un veac mai bun, de rai setoşi,
Precum ne-am pomenit din moşi-strămoşi,
Precum om face şi de-acum ’nainte.

Tu dă-ne cugetul chemat să ierte;
Pe orice duşman să-l schimbăm în frate,
Să îndurăm nevoi şi nedreptate
Şi să fugim de căile deşarte.

Şi celor răi le linişteşte gândul
Şi du-i să’ngenunche lângă noi,
Căci toţi purtăm prin crivăţ şi noroi,
În noi, icoana lui Iisus Prea Blândul.

Căci trec amaruri şi războaie vin
Şi umbre suntem, clipe trecătoare,
Şi numai Dumnezeu ne dă scăpare,
Acum şi’n vecii vecilor, a m i n!

Am încercat o prezentare istorică, obiectivă, a Bisericii româneşti din Germania, de la începuturi până în zilele noastre, folosindu-mă în exclusivitate de puţinele documente păstrate în arhiva bisericii noastre din Freiburg, dar am ţinut seama şi de nepreţuitele mărturii ale puţinilor martori ai acelor vremuri, puţini din aceştia încă în viaţă, fără a avea pretenţia, că la cele descrise mai la vale, n’ar mai fi nimic de adăugat sau schimbat. Nădăjduiesc însă, că aceste date istorice, chiar şi incomplete, vor fi îndeajuns sprijin ostenitorilor în ogorul Domnului – clerici şi mireni –, din timpurile mai aproape de noi, să nu fie cumva ispitiţi să cadă în păcatul slavei deşarte, lăsând să se creadă, că începuturile  Bisericii Ortodoxe Române în Germania – şi nu numai aici –  s’ar fi pus  prin ostenelile şi abia după apariţia lor printre românii – odinioară „din exil”, (acum „din diaspora”). Dimpotrivă, când am sosit noi aici, fundamentul era de mult pus, ba chiar foarte de demult şi foarte bine aşezat, casa era deja gata construită, frumos gătită, iar „gazda”, peste măsură de bănuitoare şi totuşi binevoitor de primitoare.
Am considerat că se cuvine, ca şi acele evenimente sau „acţiuni”, mai puţin „ortodoxe”, să fie descrise întocmai după cum s’au petrecut, dar nici pe departe cu reaua intenţie, de a pune într’o lumină mai puţin strălucitoare imaginea ostenitorilor -laici sau clerici-, ci din duh curat de obiectivitate,  lăsându-i cititorului să tragă el însuşi concluziile, după puterea lui de discernământ.
Iar dacă cumva am nedreptăţit sau am osândit pe vreun frate în Domnul, n’am făcut-o voit sau cu rea intenţie, lucru pentru care, cu toată smerenia îl rog de iertare.

Protoiereu Sorin   P e t c u
Müllheim/Baden,  în  anul Domnului 2006

Coninuare în Capela ortodoxă română de la Lipsca

Cuprinsul/Inhaltsverzeichnis