|
Paşa şi Beduinul
(Bursa neagră) *
de Dumitru Em Popa
La Paşa vine pe’nserat
Un Beduin îngândurat
Cu păr gălbui şi chipul blând
- Venit-am Paşă ca să-ţi vând
Un foto – aparat.
Nemţoaicele stau ca pe jar
Şi’n jurul meu se strâng şi sar
Şi toate, ca să-l aib’ar vrea
Şi l-aş fi dat, pe-onoarea mea,
Dar eu nu sunt samsar.
L-am luat ieri dela Rodion
Şi m’aş fi dus să-l vând la Bonn
Dar vreau, Paşă, să fiu cinstit
Şi drept la tine am venit
C’ăi marca Zeiss-Ikon.
Să mă despart de el mi-e greu
Şi ştie numai Dumnezeu
Ce se petrece’n mine-acum
Dar n’aşi vrea să rămân pe drum
Şi fără nici un leu.
Cred c’ai aflat, ţi s’o fi spus,
Tâlhari pingelile mi-au pus
Mi-au dat ţigări cu rumeguş
Că-mi vine rău, ah! mă’năbuş
Trăsni-i-ar Cel de Sus!
Obrazul, vezi, mi s’a uscat
De-atâta chin şi alergat
Vezi, rătăcesc ca un nebun
Un bănişor ca să-mi adun
Să nu mai fiu argat.
Paşa privi cu ochi isteţi!
Ştia că lucrul e de preţ
Cu gestul lui de vechi boier
Îl aruncă într’un ungher
Aşa, cam cu dispreţ.
- Opt mii de mărci pe el primeşti?
- O Paşă! Ce zgârcit mai eşti
Dar unde dracu să mă duc
Tu nu eşti Paşa lui Coşbuc
Că prea prost îmi plăteşti!
De-aici eu n’am nici un câştig
La ce mai hoinăresc prin frig!
Din munca asta ce’nţeleg
Că la sfârşit nu mă aleg
Nici măcar c’un covrig.
N’am vrut de nimenea s’ascult
Credeam c’ai să-mi plăteşti mai mult
Îmi pare rău că ţi l-am dat
Mă bucur însă c’am scăpat
De-al străzilor tumult.
De-acum n’am să mai fiu zevzec
Dă-mi banii, Paşă, ca să plec
În linişte să mă gândesc
La darul tău împărătesc
Şi să înghit în sec.
-Astăzi nu-ţi dau! Aştepţi în van
Ce, tu nu vrezi că’s la aman?
De vii poimâine vei lua
Întreagă socoteala ta
Toată pân’ntr’un ban.
A treia zi sus pe platou
Şedea Paşa la Cazinou
De gât c’un foto-aparat
Când apăru neanunţat
Vânzătorul din nou.
- Prea luminate! am venit
Să-mi dai creiţarii ce-am vorbit
- Nu am nimic! Ce caţi acu?
În plata Domnului te du
Şi nu mai fii trăsnit.
Aşa că iar fu amânat
Şi amărât el a plecat
Cu capu’n jos ca un golan
Făr’ să primească nici un ban
Şi fără aparat.
………………………………
Da’n goana trenului un sol
Din Immenstadt, cu capul gol
Coboară’n München supărat
Căci nevestica a’ncercat
Să-l facă mototol.
Din P..(?)** porni voinicul iar
Cu sufletul cuprins de jar.
Părea că nu e pe pământ,
Şi se ducea mânat de vânt,
În dreapta lui c’un par.
Pe drum el se gândea mereu
Săracul aparatul meu!
Să vadă cel ce l-a făcut
Pe mâna cui a încăput
Nu ştiu ce-ar face zău!
O! cât e el de amărât
Să stea la Paşa după gât,
Să pună mâinile pe el,
Turcoaicele toate la fel,
Ce obicei urât!
Să-mi dai Paşă neapărat
Pârdalnicul de aparat;
Nu mai vreau bani! rămân sărac
Dar cu C…(?)** cum să mă’mpac?
Ce, nu-i adevărat?
Tu eşti bogat, ai tot ce vrei
Dar de la mine ce să iei?
Alerg mereu pe-acelaş drum
Pe care am venit acum
Să-mi capăt banii mei!
Sunt şi eu neam de Beduin!
De azi, să ştii că nu mai vin!
Crezut-am în cuvântul tău
Dar te-ai făcut, Paşă, mai rău
Mai rău decât Dobrin!
Şi chiar de-ar fi să mă faci praf
Am scris acum un epitaf:
De-aci nu plec pân’ nu mi-am luat
Ori banii, ori cel aparat
Ori să te fac pilaf!
Se scoală Paşa: - Eşti nebun?
Pe Zăvoianul vrei să-l pun
Să te dea câinilor bucăţi
Cum a făcut şi’n alte dăţi
Sau să te fac tutun?
Pe Comănescu vrei să-l chem?
De el Spahiii chiar se tem
S’apară doar pe coridor
Îngheaţă toţi şi plâng în cor
Cadânele’n harem!
Iar tu, ce eşti cât un pigmeu
Mă tulburi în imperiul meu?
Încearc’a te evapora
Că va plânge de mila ta
Chiar bunul Dumnezeu!
Strângându-şi buzele’ntre dinţi,
Reamintindu-i de părinţi,
De Paşti şi fel de fel de zei,
Mai mari, mai vechi, mai mititei,
Şi fel de fel de sfinţi.
Luându-şi Beduinu-avânt
Dădu cu Paşă de pământ!
Cât e Paşa de serios
Se tăvălea de râs pe jos
Purtându-şi barba’n vânt.
Îl învârtea ca pe scovergi
Ca pe copii când îi dezmierzi...
Toţi Ienicerii se mirau
Din ochii Paşii cum săreau
Scântei şi stele verzi!
Se tot dădea de-a berbeleac
Sărea în sus ca un dovleac;
Fără turban, fără şalvari
Că nici unul din ghinărari
Nu-i mai dădea de leac!
- Allah! Vino-mi în ajutor!
- Să strigi cât vrei, tot te omor!
Dă-mi ce am vorbit!
- Nu-ţi dau nimic
- Atuncea na-ţi după tipic
În pace şi onor!
Şi hora se’nvârtea în doi
Sărea Paşa cu păr vâlvoi
Rămase fără ochelari
Iar un taraf de lăutari
Cânta bătuta’n toi.
Dar nu se da nici unul rupt;
Iar un Vizir cu chipul supt;
Privea cum se desfăşura;
Când Beduinul sus era,
Când Paşa dedesupt.
Şi Paşa-i meşter în război,
Când lupta e pe dinapoi,
Dar azi văzu în Mureşan
Adevărat Greco-Roman
Şi încă de-l de soi.
Îi încolţi un gând isteţ:
“Să-l prind, îşi spuse, de brâneţ;
Aapoi o piedică să-i pun,
Cu iataganul să-l răpun
Că prea fu îndrăzneţ.
Al Paşii plan fu prea turcit
Dar astăzi nu s’a potrivit
Că Beduinul încercat
Ascunsul gând l-a şi aflat
Şi’n dată l-a pocnit.
De gât îl luă cu braţul drept
Genunchiul i l-a pus pe piept
-Te rog, Paşă, nu fii hain!
Ai milă de un Beduin
Fii bun şi înţelept!
Nu mă lăsa aici să pier
Te vede Mohamed din cer.
- A tale lacrămi m’au mişcat!
Răspunde Paşa’nduioşat
Cu glasu-i de boer.
Mă doare suferinţa ta!
Ca să te las să pleci aşa.
S’ar supăra bunul Allah.
Ridică-te pui de Valah
Şi nu te speria!
Sunt şi eu om, nu am sticleţi
Mă zbat între aceşti pereţi
De-acum vreau să te văd bogat
Na-ţi banii, că azi m’ai băgat
În mii de sperieţi!
Scăpat atunci de la aman
Cu dreptul său pân’într’un ban
Se depărta cu pas firav
De cortul Paşei celui brav
Sărmanul Laur-Jan
* publicată în anul 1947
în Vocea Refugiatului Naţionale (VRN) 1947
** - nume proprii care nu se pot descifra
|
